Bruxismul este o parafuncție reprezentată de contracția musculaturii ridicătoare a mandibulei înafara exercitării funcției normale de masticație , asociată cel mai adesea cu stresul. Se poate manifesta fie diurn , în momentele de concentrare maximă , fie nocturn și poate fi centric (contracție simetrică ) sau excentric (scrâșnirea dinților ). Obiceiul se mai poate datora unor tulburări de ocluzie (malpoziții dentare, obturații sau lucrări protetice în exces ), unor tratamente medicamentoase (antidepresive ) sau asociat unor boli neurologice (maladia Parkinson ).
Consecințele bruxismului se manifestă la nivelul dinților prin apariția microfisurilor în smalț care duc la hipersensibilitate dentinară, uzură și mai apoi fracturi ale dinților ; afecțiuni ale parodonțiului cu mobilizarea ulterioară ; dureri ale feței , capului și gâtului , afectarea articulației temporo-mandibulare –de la zgomote articulare pâna la limitarea deschiderii gurii ; afectarea stării generale și autoîntreținerea disfuncției prin tulburări de somn consecutive .
Tratamentul se adresează pe de o parte înlăturării cauzelor bruxismului iar pe de alta limitării consecințelor sale .
În cabinetul stomatologic se face reechilibrarea ocluzală, inlăturarea obturațiilor in exces și/sau a lucrărilor protetice defectuoase , precum și a contactelor premature prin șlefuiri selective . Se recomandă folosirea unei gutiere care întrerupe practicarea obiceiului vicios în timpul somnului , restabilind rapoarte normale între arcade și relaxarea imediată a musculaturii . Se pot folosi sisteme de bio-feedback (Grindcare ).
Tratamentul bruxismului este complex și presupune uneori colaborarea interdisciplinară între medicul dentist și neurolog , psihoterapeut , etc . pentru stabilirea exactă a cauzelor . Se urmărește controlul stresului , prin terapii psihologice , hipnoza , relaxare ; se poate adăuga tratament medicamentos (miorelaxante , antidepresive ), fizioterapie , terapie ocupațională, etc. și necesită control periodic pentru evitarea recidivelor .