Radiografia dentară este un examen paraclinic de mare ajutor în practica stomatologică deoarece furnizează clinicianului informații inaccesibile la examenul clinic. Cariile interdentare sau aflate sub obturații, procese inflamatorii intraosoase, particularități anatomice ale porțiunii radiculare ale dinților, tratamente anterioare, modificări datorate unor boli sistemice- toate pot fi descoperite în urma unui examen radiologic de rutină.
Radiografia se obține prin expunerea porțiunii vizate unei doze infime de radiații Roentgen (raze X) care traversează structurile expuse și impresionează un film. Țesuturile dure (dinte, os) absorb aceste radiații în cantități diferite față de țesuturile moi rezultând astfel imaginea radiologică, similară negativului unei fotografii. Cantitățile de radiații necesare sunt infime, doza absorbită de organism în cursul unei astfel de examinări fiind de o mie de ori mai mică decât doza maximă admisă pentru o persoană în cursul unui an.
În funcție de poziționarea filmului dentar, înăuntrul sau înafara cavității bucale, radiografiile dentare pot fi intraorale sau extraorale. Cele intraorale (sau retroalveolare) sunt parcelare , oferind informații asupra unei regiuni limitate la 3-4 dinți, în același timp oferind date mai precise. Radiografiile extraorale sunt mai extinse, uneori asupra întregului craniu, oferind o imagine de ansamblu.
Medicul stomatolog practician are astfel la îndemână un ajutor prețios în stabilirea diagnosticului, elaborarea unui plan de tratament și urmărirea evoluției fiecărui caz în parte.